Cosul este gol!
Spectral Mobilă a ajuns la o rețea de 34 de magazine după deschiderea unei noi unități în Moreni
Compania Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 1 august, în Moreni, al 34-lea magazin Spectral Mobilă din România. Noua locație va fi administrată în sistem de franciză.
Magazinul este situat pe strada Căpitan Pantea Ion nr. 13, va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și în el vor fi comercializate toate produsele fabricate de companie.
“Magazinul Spectral Mobilă din Moreni este al 11-lea deschis în acest an și primul din județul Dâmbovița. Ne dorim să continuăm extinderea rețelei de magazine Spectral Mobilă astfel încât să fim prezenți în toate județele țării pentru a putea ajunge cât mai aproape de toți potențialii noștri clienți.” a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila S.A..
Spațiul în care funcționează magazinul are o suprafață de 400 mp și a necesitat o investiție totală de 200.000 de euro.
Spectral Mobila SA deține o fabrică în apropierea municipiului Bârlad în care produce o gamă completă de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, bucătării, holuri, băi, birouri sau produse tapițate cum ar fi canapele, fotolii sau colțare. Astfel clienții magazinelor Spectral Mobilă își pot mobila întreaga locuință cu produse fabricate exclusiv în România.
Produsele fabricate de Spectral Mobila S.A. sunt comercializate printr-o rețea de șapte magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 27 magazine Spectral Mobilă în franciză în Adjud, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Focșani, Iași, Întorsura Buzăului, Mangalia, Moreni, Oltenița, Pitești, Săcele, Sebeș, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmației, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Timișoara și Turda și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară.
De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie (www.spectral.ro), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca: eMag.ro, altex.ro, vivre.ro, cel.ro, elefant.ro sau esteto.ro.
Sursa: Economica.net
67 Comentarii
Every round of Sprunki Incredibox brings a new beat to explore. Can't wait to make the next epic track!
Rodha:Rodha-2D Platform Adventure with 60 Challenging Levels
Play Block Breaker online free! Experience classic Block Breaker, Block Breaker 3D, and Deluxe versions.
Play Block Breaker online free! Experience classic Block Breaker, Block Breaker 3D, and Deluxe versions.
ことのはたんご - 日本語版 Wordle。言葉で遊ぼう!毎日挑戦する単語パズルで、日本語の楽しさを体験しよう。
[Heicx](https://www.heicx.com)
Heic to JPG
Heic to MP4
Heic to RAW
Heic Viewer
open heic file
Domain Availability Checker
Domain Name Generator
Sprunki
Trim and edit audio files easily with our intuitive online tool. Supports multiple formats and precise cutting. Get started now!
Key and BPM Finder
Audio Looper
Mp3 Joiner
a powerful tool that allows you to transform your ideas into stunning visuals with just a few clicks. Whether you're a designer, marketer, or simply someone with a creative spark, our AI-powered platform enables you to generate high-quality, unique images tailored to your needs.
is a powerful tool that allows you to transform your ideas into stunning visuals with just a few clicks. Whether you're a designer, marketer, or simply someone with a creative spark, our AI-powered platform enables you to generate high-quality, unique images tailored to your needs.
MapQuest is great for both quick local trips and long road journeys. It provides reliable directions, no matter if you're commuting across town or driving across multiple states.
Super! E bine ca se extind, Spectral Mobila are chestii faine și accesibile. Sper să deschidă și prin zona mea un magazin, mi-ar plăcea să văd produsele lor mai de aproape înainte să comand online. Succes!
Super veste! Îmi place Spectral Mobila, au un design modern și prețuri ok. Sper să se extindă și în orașul meu. Ar fi fain să pot vedea mobila live înainte să comand online. Felicitări pentru deschiderea noului magazin!
Super veste! Îmi place Spectral Mobila, au un design modern și prețuri ok. Sper să se extindă și în orașul meu. Ar fi fain să pot vedea mobila live înainte să comand online. Felicitări pentru deschiderea noului magazin!
Impressive growth!
Impressive growth!
Congratulations on the exciting expansion to 34 stores!
Impressive growth!
Impressive growth!
Impressive growth!
Impressive growth!
Felicitări Spectral Mobilă pentru extinderea impresionantă! Este minunat să vedem o companie românească care crește constant și aduce mobilă de calitate aproape de cât mai mulți clienți din toate colțurile țării.
Great news from Spectral Mobila SA! Their 34th store just opened in Moreni, Romania. Imagine decking out your new space with furniture from floor to ceiling. It's like building your dream house in a video game! From bedrooms to living rooms, they have it all. Maybe after shopping, you can relax and play Snow Rider to unwind! This expansion means even easier access to quality, Romanian-made furniture.
Congratulations on the exciting expansion to 34 stores!
Upload your old photos and let our AI restore them to their original quality.
Free tool to analyze and describe any image in detail. Get accurate descriptions for photos, artwork, and diagrams with AI technology.
https://www.igreenapple.com/en/products.html
a powerful tool that allows you to transform your ideas into stunning visuals with just a few clicks. Whether you're a designer, marketer, or simply someone with a creative spark, our AI-powered platform enables you to generate high-quality, unique images tailored to your needs.
a powerful tool that allows you to transform your ideas into stunning visuals with just a few clicks. Whether you're a designer, marketer, or simply someone with a creative spark, our AI-powered platform enables you to generate high-quality, unique images tailored to your needs.
https://www.audiocutter.org/mp3-joiner/
https://www.audiocutter.org/audio-looper/
https://www.audiocutter.org/mp3-joiner/
https://www.audiocutter.org/key-bpm-finder/
Thanks for sharing this valuable information. It’s very appreciated.
wow, great post. it gave me a lot of useful information. I look forward to your next posts.
Impressive growth from Spectral Mobilă! Expanding to 34 stores is no small feat — it’s always inspiring to see a brand strengthen its presence and bring quality furniture closer to more communities. After reading business news like this, I usually take a quick break with a fun little game I recently discovered: https://ugamebox.com/. It’s a great way to relax and reset before diving back into work!
Felicitări Spectral Mobila pentru extinderea rețelei! E o veste bună că ajung mai aproape de clienți, mai ales cu noua locație din Moreni. Apropo, dacă vreți să vă personalizați puțin spațiul cu un portret amuzant, puteți crea caricaturi uimitoare din fotografii cu AI Cartoon Generator. E o idee creativă și rapidă!
E o veste excelentă că Spectral Mobilă se extinde, mai ales prin sistemul de franciză. E important să susținem producătorii români și să avem acces facil la mobilier de calitate în toată țara. Apropo de creativitate și detalii, dacă sunteți în pană de idei pentru personaje, puteți încerca și Character Headcanon Generator.
Felicitări Spectral Mobila pentru extinderea rețelei! E o veste bună că ajung mai aproape de clienți, mai ales cu noul magazin din Moreni. Căutând idei creative pentru amenajarea noii case, am descoperit Relationship Headcanon Generator, un generator AI interesant pentru a crea relații unice între personaje, ideal pentru scriitori sau pasionați de jocuri de rol.
E o veste bună extinderea Spectral Mobila, mai ales prin francize. 34 de magazine înseamnă acces mai ușor la mobilier de calitate produs în România. Acum, că mi-am mobilat casa, sunt curios să văd ce spune AI Beauty Rating despre atractivitatea mea. Felicitări pentru expansiune!
E o veste bună extinderea Spectral Mobilă, ajungând la 34 de magazine! E un plus pentru consumatori să aibă acces mai ușor la mobilier produs în România. Apropo de imagini cu mobilier, dacă aveți nevoie de descrieri pentru produsele voastre, vă recomand AI Describe Image, un tool AI gratuit și util.
After playing so many brain teasers, let's give costcodle a try. It's a simple and healing game where you can guess the prices of common products. I don't think it's difficult for you, who are smart
Play Kart Bros online at kartbros.pro. Enjoy the best kart racing experience!
Guess the Jump Shot - Play the ultimate NBA jump shot guessing game online! Discover what is Guess the Jump Shot, how to play, unique features, and why you must try this fun basketball quiz.
<a href="https://growagardentradecalculator.org">Grow a Garden Trade Calculator</a> is a browser-based tool for Roblox players. Users input items they offer and receive. The calculator shows trade value and tells if trade is fair, beneficial, or disadvantageous. Data is from community wiki and auto‑updated. No download needed. Perfect for safe trade decisions.
The <a href="https://bratgenerator.blog">Brat Generator</a> is an online tool that allows you to create custom images mimicking the bold, minimalist, and instantly recognizable aesthetic of Charli XCX's Brat album. Whether you're a fan of the "offensive green" meme or simply want to design your own Brat-style album cover, this generator gives you the tools to make viral, bratty content with just a few clicks.
https://typesoultierlist.com/ is the definitive ranking resource for the popular Roblox game Type Soul, covering all major factions: Shinigami (Bankai, Shikai, Weapons), Arrancar (Resurrección + Segunda, Partial Resurrección), Quincy (Schrift, Voltstanding), and Fullbringers. https://typesoulcode.com/emotes - Complete collection of all Type Soul emotes with commands, animations, and rarity levels. Express yourself in Type Soul with these amazing character animations and poses
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing this!
Thank you for sharing!
Kontext Dev lets you edit images with AI precision and local control. Try it free online and unlock more features with credits.
HEIC to JPG – Convert your HEIC photos to high-quality JPG images online, fast and free.
If you have old family photos that are faded or damaged, I recently found a really useful tool: Restore Old Photos. It uses AI to restore and colorize old pictures — super easy and the results are amazing.
Lasa comentariu