Spectral Mobilă a deschis în Galați al treilea magazin din luna martie

Publicat de Spectral 31.03.2023 16 Comentarii

Spectral Mobilă a deschis în Galați al treilea magazin din luna martie

 

 

Spectral Mobila SA a inaugurat pe 31 martie, în Galați, un nou magazin Spectral Mobilă în urma relocării vechiului magazin din oraș. Noua locație este deținută în mod direct de companie, nefiind una administrată în sistem de franciză cum au fost magazinele deschise în ultimii trei ani, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.

 

Magazinul deschis pe Strada Brăilei Nr. 258 bis va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și va comercializa toate produsele fabricate de Spectral Mobila SA.

 

“Magazinul din Galați este al treilea deschis în luna martie, iar de această dată este vorba despre o relocare, noi fiind prezenți pe piața locală cu un magazin Spectral Mobilă de peste zece ani. În ultimii cinci ani showroom-ul nostru a funcționat într-un centru comercial, iar odată cu terminarea contractului de închiriere ne-am dorit să revenim într-un spațiu stradal cu o vizibilitate mai bună prin care să fim mai aproape de clienții noștri”, a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila SA.

 

Spațiul în care va funcționa magazinul are o suprafață de 250 mp și a necesitat o investiție totală de 200.000 de euro. Compania a mai deschis în luna martie, în sistem de franciză, un magazin în Târgu Frumos și unul în Botoșani.

 

Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o rețea de șapte magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 19 magazine Spectral Mobilă în franciză în Adjud, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Focșani, Iași, Mangalia, Oltenița, Pitești, Săcele, Sebeș, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Frumos și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară.

 

De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie ( www.spectral.ro ), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca: eMag.ro, vivre.ro, cel.ro, elefant.ro sau esteto.ro.

 

Sursa: Economica.net

16 Comentarii

Yoplay:
02.08.2025, 05:25:33 AM, yoplay.io
Raspunde

Does a firewall make it harder to enjoy yourself? YoPlay's amazing selection of unblocked games allows you to play some of the most thrilling and captivating games available online without any restrictions. You can view it without downloading anything.

arabic poems:
24.10.2025, 01:26:30 AM

This website provides visitors with some of the best Arabic poems with English translations and audio, written by famous Arabic poets.

スイカゲーム:
27.09.2025, 06:35:01 AM, sprunki-jp.com/suika-game
Raspunde

スイカゲーム(ウォーターメロンゲーム、suika game)は、日本で大ブームを起こしたフルーツマージパズルゲームです。 小さなフルーツを落として同じ種類のフルーツ同士を合成し、最終的に大きな スイカ を作ることが目標の中毒性抜群のゲームです。この無料版では、 オリジナルの楽しさをそのままに、誰でも気軽にプレイできます。

compromising:
20.01.2026, 09:00:21 AM, www.factoryrolex.com
Raspunde

Our affordable clone watches deliver the same visual appeal and reliable performance as high-end brands. Crafted with attention to detail, these watches make elegance accessible without compromising on quality or craftsmanship.

Nano Banana Pro:
22.03.2026, 08:44:37 AM, bananaai.io/nano-banana-pro
Raspunde

Magazinul de 250 mp din Galați m-a impresionat! Investiția de 200.000 de euro e destul de mare, dar pare că a fost o decizie bine luată. Mă întreb cum arată magazinul nou în comparație cu cel din centru comercial

test:
17.06.2026, 07:49:19 AM, imgtoimgai.net/ai-image-editor
Raspunde

Articolul oferă informații utile despre expansiunea Spectral Mobila. Investiția de 200.000 de euro pentru un magazin de 250 mp pare rezonabilă.

MoCA Test:
12.08.2026, 10:48:58 AM, mental-age-test.app/moca-test
Raspunde

Magazinul de 250 mp din Galați cu investiția de 200.000 de euro m-a făcut să mă gândesc cum probabil e mult mai vizibil acum decât în centrul comercial. Și când citesc că au peste 100 de magazine partenere în țară, îmi imaginez că le-am văzut produsele fără să știu - oare când caut mobila online tot dau peste ele fără să realizez?

Mii Creator:
19.08.2026, 05:02:36 PM, miicreator.org
Raspunde

Felicitări pentru noua locație! O investiție excelentă. După o zi lungă de cumpărături, un joc rapid de X Trench Run e perfect pentru relaxare!

Examsvce:
22.08.2026, 07:11:06 AM, www.examsvce.com/CKS-exam.html
Raspunde

Preparing for the CKS dumps pdf? ExamsVCE is your go-to site for top-notch practice tests and questions that mirror the real exam. Their comprehensive questions and answers help you understand key concepts, boosting your confidence. Trust ExamsVCE to make your certification journey easier and more effective.

Image 2:
06.09.2026, 11:07:03 AM, image2.dev
Raspunde

articolul oferă detalii clare despre noua locație spectral mobilă din galați. este interesant că compania a revenit la un spațiu stradal pentru o mai bună vizibilitate. investiția de 200.000 de euro pentru 250 mp pare substanțială. mențiunea despre diferența dintre magazinele proprii și cele în franciză adaugă profunzime informațiilor. rețeaua extinsă de vânzare este, de asemenea, bine prezentată.

Lyrics Into Song:
14.09.2026, 08:12:49 AM, lyricsintosong.org
Raspunde

articolul este clar și bine structurat. informațiile despre noua locație din galați, investiția și diferența față de franciză sunt utile. rețeaua de magazine este prezentată detaliat, ceea ce oferă o imagine completă a expansiunii companiei. este interesant că au revenit la un spațiu stradal pentru o mai bună vizibilitate. felicitări pentru deschidere.

Green Screen Remover:
23.09.2026, 06:20:16 PM, greenscreenremover.org
Raspunde

articolul este clar și bine structurat, oferind detalii precise despre noua locație spectral mobilă din galați. informația că magazinul este deținut direct de companie și nu este o franciză este relevantă pentru a înțelege strategia de expansiune. investiția menționată de 200.000 de euro pentru un spațiu de 250 mp arată o angajare serioasă pe piața locală. este interesant să vezi cum se dezvoltă rețeaua de magazine proprii și de franciză în paralel.

Green Screen Remover:
23.09.2026, 06:20:17 PM, greenscreenremover.org
Raspunde

articolul este clar și bine structurat, oferind detalii precise despre noua locație spectral mobilă din galați. informația că magazinul este deținut direct de companie și nu este o franciză este relevantă pentru a înțelege strategia de expansiune. investiția menționată de 200.000 de euro pentru un spațiu de 250 mp arată o angajare serioasă pe piața locală. este interesant să vezi cum se dezvoltă rețeaua de magazine proprii și de franciză în paralel.

Floor Plan AI:
28.09.2026, 06:23:37 PM, floorplanai.io
Raspunde

articolul oferă detalii clare despre expansiunea spectral mobila. este interesant că noul magazin din galați este direct deținut, nu o franciză. investiția în spațiul stradal pentru o mai bună vizibilitate pare o mișcare strategică bună. informațiile despre rețeaua de magazine și platformele online sunt utile pentru a înțelege amploarea afacerii.

Judyrabtre:
30.09.2026, 12:03:30 PM, bloodmoneyonline.io
Raspunde

This is an easy-to-read article with a well-structured flow. Each section contains distinct information that connects seamlessly with the others. I especially like the author's natural use of language, which allows readers to absorb the information effortlessly without feeling overwhelmed.

Math GPT:
09.10.2026, 07:47:13 AM, math-gpt.net
Raspunde

articolul este clar și oferă detalii utile despre expansiunea spectral mobila. este interesant că noul magazin din galați este direct deținut, nu o franciză. investiția în spațiul stradal pentru o vizibilitate mai bună pare o mișcare strategică. rețeaua lor de magazine proprii și de franciză este destul de extinsă. informațiile despre platformele online sunt practice pentru potențialii clienți.

Math AI:
11.10.2026, 05:30:55 PM, math-ai.io
Raspunde

interesant că au relocat magazinul într-o locație stradală pentru o mai bună vizibilitate. investiția în spațiul propriu pare o mișcare strategică după ani de franciză. articolul oferă detalii clare despre rețeaua lor de distribuție, inclusiv magazinele proprii și cele partenere. este util să știi că produsele sunt disponibile și online, pe mai multe platforme.

Lasa comentariu