Spectral Mobilă SA, o companie în continuă dezvoltare

Publicat de Spectral 06.02.2025 25 Comentarii

Spectral Mobilă SA, o companie în continuă dezvoltare

 

 

Spectral Mobilă SA a ajuns la o cifră de afaceri netă de 7,5 milioane euro, anul trecut, și continuă extinderea rețelei de magazine.

 

Producătorul de mobilă Spectral Mobila SA, care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri în creștere cu 13% față de cea din 2023.

 

„În anul 2024, am deschis 6 noi magazine Spectral Mobilă în Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Miercurea Ciuc, Bistrița și Roman, ajungând astfel să fim prezenți în 29 dintre județele țării. În 2025, vom continua extinderea rețelei de magazine Spectral Mobilă, iar față de ultimii ani când am deschis exclusiv locații în sistem de franciză, ne dorim să reluăm expansiunea și prin showroom-uri deținute de noi în mod direct. 2024 a fost un an record pentru noi în ceea ce privește volumul investițiilor realizate. Cea mai mare dintre ele a fost în centrul logistic de 3500 mp, investiția totală fiind de 2 milioane de euro. Extinderea rețelei de magazine Spectral Mobilă cu încă 6 locații noi a presupus o investiție totală de 1,1 milioane de euro. În urma mutării depozitelor de produse finite în noul centru logistic, am utilizat halele eliberate în interiorul fabricii pentru extinderea capacității de producție prin achiziția de noi utilaje de mare capacitate, investiția în acestea fiind de 500.000 de euro. Crescând capacitatea de producție și depozitare a trebuit să investim și în creșterea capacității de livrare, iar în acest sens am investit alte 250.000 de euro în achiziția de noi camioane”, a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila SA.

 

Spectral Mobila SA deține o fabrică în apropierea municipiului Bârlad în care produce o gamă completă de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, bucătării, holuri, băi, birouri sau produse tapițate cum ar fi canapele, fotolii sau colțare. Astfel, clienții magazinelor Spectral Mobilă își pot mobila întreaga locuință cu produse fabricate exclusiv în România. Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate prin rețeaua de magazine Spectral Mobilă, administrate în mod direct sau în franciză, care acoperă 29 dintre județele țării, dar și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul online deținut de companie www.spectral.ro, dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca eMag.ro, altex.ro, vivre.ro, cel.ro, elefant.ro sau esteto.ro.

 

Sursa: Revista Mobila

25 Comentarii

Space Waves:
17.03.2025, 04:20:44 AM, space-waves.co
Raspunde

Spectral Mobilă SA demonstrează o creștere impresionantă și o strategie solidă de extindere!

sprunki phase 5:
27.03.2025, 05:38:47 AM, sprunkiphase5.io
Raspunde

Wow, nu știam că Spectral Mobilă are o prezență atât de extinsă în România! E impresionant că produc exclusiv în țară și că acoperă aproape jumătate din județe prin magazinele lor. Am mai văzut produse de-ale lor pe eMag, dar nu știam că au și magazin propriu online. Ai cumpărat vreodată de la ei? Cum ți s-a părut calitatea mobilierului?

Basketball Stars:
27.03.2025, 06:29:33 AM, basketball-stars.io
Raspunde

Basketball has always been a sport that excites millions worldwide. With the rise of mobile gaming, basketball fans can now experience the thrill of the court anytime, anywhere. One game that has captured the attention of players is Basketball Stars, a fast-paced, skill-based mobile game that allows players to compete in one-on-one basketball duels.

Female Delhi Escorts:
04.04.2025, 08:07:50 AM, www.femaleescortsindelhi.com
Raspunde

So when it comes to Escorts Delhi, we only have the best! You are very handsome, cultured and belongs to high society, but genie model is much more than that.

dordle:
05.04.2025, 06:14:58 AM, dordlegame.io
Raspunde

This made me very delighted since it gave me a valuable and significant lesson. I learned to appreciate what other people had to reduce the amount of stress in my life.

waffle game:
26.04.2025, 06:31:36 AM, waffleunlimited.com
Raspunde

One feels a great sense of accomplishment after completing the Waffle Game's letter grid.

royalxcasino.top:
29.04.2025, 04:34:19 PM, royalxcasino.top
Raspunde

Royal X Casino features slots, poker, and roulette, plus real money wins and safe, encrypted gaming.

Uchenna:
30.04.2025, 09:09:32 AM
Raspunde

Not just a game—a competitive experience. Welcome to K1Game. <a href="https://k1-game.net/">https://k1-game.net/</a>

k1-game.net:
30.04.2025, 09:09:54 AM, k1-game.net
Raspunde

Not just a game—a competitive experience. Welcome to K1Game.

betpkr:
30.04.2025, 02:55:10 PM, betpkr.games
Raspunde

BetPKR delivers premium card games and smooth online gameplay—start betting now!

winpkr:
05.05.2025, 10:01:39 AM, winpkrgame.pk
Raspunde

Sharpen your skills at WinPkrGame! Enter tournaments, win real cash, and enjoy a secure poker experience.

Aaliyah:
06.05.2025, 08:55:13 AM, 99ab-game.pk
Raspunde

Don’t just play games – dominate them. At 99abgame, enjoy top-rated challenges and compete with players from around the globe.

Evan:
13.05.2025, 11:50:24 AM, b9-game.win
Raspunde

Play now on B9-game – fun, safe, and kid-friendly games for all users.

Kaegan:
13.05.2025, 02:00:20 PM, 1eegame.pk
Raspunde

Play your favorite games anytime, anywhere with the accessible platform of 1ee game.

smith:
15.05.2025, 07:38:28 AM, b9gamelogin.org
Raspunde

Safe, fast, and rewarding—b9gamelogin.org is your ultimate online gaming destination. Login and play now!

Silas:
20.05.2025, 11:59:08 AM, b9gamedownload.pk
Raspunde

Want a game that keeps you coming back? Download B9 Game now for daily bonuses, smooth performance, and epic fun.

Ali khan:
21.05.2025, 11:16:08 AM, b9game.money
Raspunde

Win real money daily through B9Game’s interactive gaming platform.

1word4pics:
23.05.2025, 05:45:40 PM, 1word4pics.com
Raspunde

Simplify your search for quality Lifestyle content with 1word4pics.com. Our articles are short, sharp, and packed with practical tips. Perfect for everyday readers looking to stay informed.

Freespincoinmaster:
23.05.2025, 05:46:07 PM, freespinscoinmaster.de
Raspunde

Mit regelmäßigen Coin Master free spins baust du dein Dorf schneller aus, sammelst mehr Münzen und hast bessere Chancen bei Events. Wer täglich spielt, braucht zuverlässige Quellen – wie Freespincoinmaster.

TiradasGratiscoinmaster:
23.05.2025, 05:50:33 PM, tiradasgratiscoinmasterhoy.com
Raspunde

TiradasGratiscoinmaster Solo visita nuestra página, elige el enlace más reciente y reclama tus tiradas gratis Coin Master hoy. Olvídate de buscar spin giros gratis Coin Master por toda la web; nosotros hacemos el trabajo por ti, asegurando que cada link funcione correctamente.Todas las recompensas Coin Master hoy reunidas en un solo sitio.

Bruce:
28.05.2025, 09:09:46 AM, pakwin.com.pk
Raspunde

Download Pakwin Game today and enjoy instant gaming satisfaction.

smith:
30.05.2025, 07:31:47 AM, videoder.top
Raspunde

Enjoy smooth, ad-free downloads from major video sites using Videoder.top. Convert and save content in your preferred format in seconds—no installation, no charge.

Juwa:
30.05.2025, 04:20:36 PM, cashplay.pk
Raspunde

Play games online and get rewarded with real cash instantly at CashPlay.pk.

Nehemiah:
11.06.2025, 09:46:56 AM, spin786.me
Raspunde

Get ready to spin and win! Spin786 Game brings nonstop action, daily bonuses, and the chance to hit jackpots.

GACHA CUTE:
12.06.2025, 12:58:28 PM, gachacute.pro
Raspunde

Users should avoid entering personal data and should scan the GACHA CUTE APK file with antivirus software before installation.

Lasa comentariu